Fuga din spital | Nod în gât, stres
Ajung la medic, îi spun simptomele, după ce vine lângă mine și își țintește privirea spre gâtul meu, mă pune să înghit de câteva ori, se așează înapoi pe scaun și mă întreabă ceva ce nu am crezut că voi fi vreodată întrebată de un medic după ce îi povestesc despre esofagul meu și cum se simte el (săracul) de vreo 2 săptămâni încoace. Mă întreabă dacă nu m-am gândit să merg la biserică să fac cununia religioasă🤦🏼♀️. Continuă în același stil spunând că ea nu înțelege cum noi, tinerele din ziua de azi, nu ne căsătorim mai devreme și umblăm așa "dezlegate". Păi nu mai bine să te legi de unu' (care măcar nu te bate), așa...ca să nu mai comenteze lumea că nu ești măritată?!🤦🏼♀️
De la gât, despre care nu mi-a vorbit nimic, a ajuns să poarte singură un monolog în care pretindea (în mintea ei care necesită odihnă), că îmi dă sfaturi despre cum să îmi trăiesc viața. Apoi, după ce a mai pălăvrăgit 15 minute fără să vorbim efectiv despre simptomele mele, a finalizat prin a-mi spune ferm să nu mă gândesc cumva să plec în afară, că cine știe ce probleme grave am și să las banii și să mă gândesc la sănătate. I-am spus că datorită faptului că am fost plecată în afară am reușit să fac bani pentru o operație la un spital privat care m-a costat 9000 RON, iar ea s-a atacat puțin spunând că "AVEM ȘI NOI ATÂTEA VALORI ÎN SPITALELE DE STAT, MAI LASĂ-MĂ CU SPITALELE PRIVATE!".
Acum să vă povestesc pe scurt cum "o valoare" din'asta din spitalul de stat din orașul meu, m-a făcut să dau bir cu fugiții din spital fără să mă uit în urmă.
Medicul de familie mi-a dat o trimitere către gastroenterologie (deși pe trimiterea dată mi-a descris simptomele total aiurea față de ceea ce îi spusesem eu în cele 3 propoziții pe care am reușit să le duc la capăt, ușor sacadat din cauză că mereu mă întrerupea). Am ajuns în spital, cu greu am găsit unde anume se situa acest cabinet, fără plăcuțe care să te ghideze, fără nimic, doar întrebând din aproape în aproape asistentele sau infirmierele. Am fost condusă la un cabinet unde se efectuau endoscopii, m-am așezat pe scaun și așteptam în fața ușii. Erau înaintea mea două femei deja internate acolo pentru această procedură. Eu știam că am nevoie de o consultație înainte, nu de o endoscopie, nu eram pregătită pentru așa ceva, plus de asta nu aș fi vrut să o fac pe viu.
În timp ce așteptam, auzeam "discuția" dintre pacient și medic. Îi băgase endoscopul pe gât, iar la un moment dat pacienta începuse să râgâie (se auzea), este firesc ca organismul să aibă astfel de reacții, totuși ai un corp străin în stomac care a intrat (la propriu) pe nepusă masă. În timp ce pacienta râgâia incontrolabil, medicul îi spune pe un ton dezagreabil, lipsit total de empatie: "Încetează să mai râgâi că îmi strici treburile aici!" Apoi a ridicat vocea de câteva ori tot în sensul ăsta că organismul pacientei reacționa natural din cauza procedurii. 😳 Am rămas șocată, nu știam dacă sunt eu prea pretențioasă sau "valorile" noastre de la stat sunt chiar lipsite de orice strop de empatie și blândețe față de pacienți.
Apoi vine o infirmieră care o aștepta pe pacienta din cabinet să termine, și să o conducă înapoi în salon, și spune:" Azi medicul este în toane bune, azi daaa, are toane bune dacă îi spune și "păpușă", îi clar, e bine!". În mintea mea s-a produs iar un val de întrebări despre ce înseamnă "toane" pentru un medic care a făcut o facultate, și care trebuie să vină în ajutorul pacienților cu blândețe, calm, empatie, atitudine pozitivă, atât cât se poate, dar în niciun caz să aibă "toane" ori să vorbească cu pacienții în felul ăsta.
Am hotărât să continui să îmi pun întrebările astea în drum spre ieșire. Picioarele mele aproape au hotărât singure că este cazul să se miște, și nu oricum, ci aproape ca la maraton. Nu îmi aduc aminte când am coborât mai repede treptele unei scări. Pare că am fugit ca o lașă, dar zău că nu aș fi vrut ca un medic să îmi vorbească așa, sub nici o formă.
Nu generalizez, nu are importanță dacă sunt medici care lucrează la stat sau la privat, este vorba de ei ca oameni. Nu profesia te face om, ci ceea ce ești, felul cum alegi să fii. Să vorbești frumos, să arăți puțină empatie și blândețe ține de tine ca om.
Ca medic (la fel ca oricare altă profesie pe care ai ales-o și în care ai investit timp, bani și pe care o profesezi), ai ales meseria asta, trebuie să o respecți atât pe ea cât și pe cei pe care o practici. Dacă te pasionează mai mult "scobitul" și analiza în organismele oamenilor, mai bine te faci patolog legist pe undeva pe la morgă, acolo ai nevoie doar de sânge rece, nu și de empatie😊.
Partea bună este că odată cu finalizarea examenelor și a stresului, simptomele s-au dus și ele, ori...simpla voce a medicului din spital m-a vindecat. 🥹
Comentarii
Trimiteți un comentariu