Saturn în casa 7 Pești

 

    Nu sunt astrolog, nici măcar începător. Studiile referitoare la hărțile natale, planete și zodii în general, le-am făcut strict pentru mine pentru a mă înțelege mai bine. 

 

Astrologia poate fi un dar

    Da, cred că planetele ne pot influența viața, că avem anumite predispoziții în funcție de așezarea planetelor și aspectele pe care le formează cu celelalte corpuri cerești în harta natală, prin urmare nu cred în horoscopul acela zilnic sau săptămânal pentru fiecare zodie în parte, dar când vine vorba de studiul propriei hărți natale deja este un nivel strict personal. Veridicitatea interpretării hărții natale depinde mult și de astrolog, eu am apelat la cineva și nu mi-a părut rău, este interesant cum cineva care nu te cunoaște absolut deloc, să vorbească despre anumite aspecte din viața ta. 

    Analiza hărții natale te poate ajuta să te înțelegi mai bine, să nu te mai vezi ca fiind un om cu probleme, te ajută să înțelegi că ai propriile experiențe pe care trebuie să le trăiești pentru evoluția ta interioară. 



    Până la 29 de ani am experimentat multe relații de cuplu. Relațiile durau undeva la 2-3 ani, iar apoi se terminau. Auzeam cum lumea vorbea despre mine și mă eticheta drept nestatornică pentru că nu eram ca restul, să stau țeapănă lângă un bărbat indiferent cum mă simt tocmai pentru ca oamenii să nu mai vorbească și să fiu în rând cu lumea. Este josnic, rușinos, umilitor să ai mai mulți bărbați în viața asta, cel puțin în viziunea lor. Da, este (poate) rușinos să ai mai mulți bărbați în același timp, dar în cazul meu nu se punea problema de așa ceva. 

   Indiferent ce vorbe auzeam, nu puteam avea în viața mea un om lângă care nu mă simțeam fericită. Nu am tras niciodată de un bărbat să rămână în viața mea, nu am fost dispusă să fac compromisuri, adică să îmi compromit fericirea și speranța că pot avea lângă mine un om alături de care să împărtășesc aceeași viziune despre viață și viața de cuplu. Mi s-a spus la un moment dat că eu ca femeie am puterea de a face bărbatul să rămână lângă mine indiferent de situație, că pot să calc și pe cadavre doar ca bărbatul să fie al meu dacă simt că vreau să fie al meu. Aici deja intrăm în încălcarea liberului arbitru al cuiva, intrăm în zone care duc la disperare, obsesie, poate chiar psihopatie. Nu susțin pe nimeni să recurgă la fel și fel de metode să țină lângă el pe cineva, este toxic și foarte periculos pentru ambii parteneri.

    Saturn în Pești casa 7 - am acest aspect în harta mea natală și pot spune din experiență că Saturn este cel care chiar te învață să fii acolo unde simți să fii, dar nu îndrăznești. Pentru că dacă nu vrei să te învețe, te ia pe sus și te duce acolo unde ai nevoie să fii. 

   Casa 7 este casa relațiilor și a parteneriatelor la nivel profund, cu un Saturn în această casă însemnă multe lecții, lecții karmice în special. Înseamnă ori un parteneriat năbădăios, alături de un partener care te aduce în praguri limită, ori mai multe relații în timp care îți aduc lecții peste lecții, trebuie doar să ai urechi și ochi. 

   Cei care au acest aspect în harta lor natală, este bine să nu facă pași rapizi în spre căsătorie, cel puțin nu mai devreme de 30 de ani, pentru că este foarte posibil să se termine cu divorț, de ce spun asta? De la nașterea ta, când Saturn era în zodia Peștilor, până pe la vârsta ta de 28 de ani el a parcurs toate celelalte zodii, iar când tu ai împlinit vârsta de (aproape) 28 de ani, Saturn s-a întors în aceeași zodie în care era la nașterea ta. În acești 28 de ani ai avut timp să experimentezi fel și fel de relații, ori o relație cât 10, când Saturn se întoarce în aceeași poziție, atunci vine testul pentru tine. Îți dă teste indiferent de statutul tău civil, poți fi și singur, vei primi oameni și experiențe față de care să simți că ești puțin cam în încurcătură. 

 Ce vrea Saturn de la tine prin testele astea? Să vadă ce nivel de maturitate ai atins în urma experiențelor din trecut, să vadă cum tratezi situațiile de acum pe car ți le dă, ești la fel ca acum 10 ani sau ești pregătit pentru un mare cadou pe care are să ți-l ofere? Vrea maturitate, responsabilitate, corectitudine și sinceritate. De asta multe cupluri se destramă în perioadele astea în care Saturn tranzitează zodia Peștilor, pentru că ceva din interior îi împinge să spună ce nu au putut spune, să se elibereze de ceea ce au ținut în ei ani de zile, să fie sinceri

Saturn îți oferă greutăți,dar cu înțelepciune vei trece peste ele
Saturn îți dă greutăți, dar cu înțelepciune vei trece peste ele
 


 

  Saturn poposește în aceeași zodie cam 3 ani, în cel de-al 2lea tranzit din viața ta, este exact.     până împlinești vârsta aceea care face diferența între copilărie și maturitate. În acești 3 ani este ca o armată, și este grea sau ușoară în funcție de ceea ce ai învățat și înțeles până în acel moment când Saturn te vizitează. 

  Saturn în Pești în casa 7 înseamnă accelerarea învățămintelor despre relațiile tale cu ceilalți, cu oamenii de suflet, dar la nivel de suflet, la nivel profund, pentru că Peștii se scaldă în profunzime și spiritualitate. Prin urmare, nu este nevoie să fii aspru nici cu tine, nici cu ceilalți. Nu ești tu vinovat pentru ce ți se întâmplă, pentru ce simți, dar ești responsabil pentru alegerile pe care le faci, pentru cum alegi să fii, ce alegi să spui sau nu. Restul aspectelor tale din harta natală pot spune mai mult despre comportamentul sau tiparele la care ești predispus, însă, astrologia nu pune o vrajă pe tine prin care să te facă să rămâi așa cum ești, din contră, prin tranzite și aspecte te ajută să te descoperi, apoi să te înțelegi, iar în cele din urmă, prin alegerile pe care le faci să pășești în înțelepciune sau cel puțin către o variantă mai bună a ta.

  Sunt oameni care aleg ignoranța și trăiesc o viață plângându-se de tiparele repetitive pe care le experimentează, dar sunt aceia care caută despre ei să înțeleagă cine sunt și mai ales de ce sunt așa cum sunt. 

  Am experimentat acest Saturn, încă îl experimentez, este uimitor când ești atent la detalii și vezi în jurul tău lecții, dar și răsplată pe măsură. Nu voi spune aici cum l-am experimentat, ar însemna să scriu foarte mult, dar să știi că nu ești singurul om care trece prin asta. Sunt și eu aici! 

  

                   Știi în ce zodie și în ce casă se află Saturn în harta ta natală? 🗓️


    





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 recomandări pentru echipaj pe camion

Lumina din întuneric

Consumul de carne - Foame sau Mândrie?